În ședința Consiliului Local Petroșani, aleșii locali au discutat timp de peste zece minute cazul lui Câmpean Andrei, pretins ziarist de la Newsvj, acuzat de hărțuire, amenințări, șantaj și violarea vieții private.
Deși persoanele implicate direct nu au fost prezente, consilierii au avut pe masă o informare transmisă de Școala „I. G. Duca” Petroșani, semnată de directorul instituției. Documentul descrie starea de tensiune și teamă din mediul educațional, provocată, potrivit cadrelor didactice, de comportamentele agresive ale lui Câmpean Andrei.
Consilierul Vlad Lăutaru a făcut un apel public către toate persoanele care au fost hărțuite, amenințate sau cărora le-a fost încălcată viața privată, îndemnându-le să se adreseze Poliției Municipiului Petroșani și să depună plângeri oficiale.
La rândul ei, consiliera Dorina Niță (PNL) a subliniat că Poliția ar trebui să informeze complet Consiliul Local Petroșani, prezentând toate măsurile și acțiunile întreprinse în acest caz, pentru a asigura transparență și încredere publică.
Potrivit informării citite în plen, Câmpean Andrei ar fi manifestat un comportament constant intimidant și provocator, îndreptat împotriva unor cadre didactice, jurnaliști și cetățeni.
Unul dintre profesori a refuzat chiar să mai intre la ore, solicitând montarea unei camere de supraveghere în sala de clasă, din motive de siguranță.
Surse din mediul educațional au confirmat că unul dintre copiii familiei Câmpean manifestă, la rândul său, tendințe de agresivitate, ceea ce ridică semne serioase privind influența mediului familial.
Atitudine sfidătoare în timpul ședinței
În timp ce consilierii locali dezbăteau public acest caz, Câmpean Andrei posta pe pagina sa Newsvj un mesaj prin care anunța o serie de „informații în exclusivitate” despre „persoane din lumea politică, a sportului, polițiști și procurori”, îndemnând publicul să „nu rateze materialele ce vor urma”.
Această postare, apărută în chiar timpul discuției din plen, a fost interpretată de unii participanți ca o provocare deliberată și o sfidare a autorităților locale.
(Captură postare Newsvj – sursă publică Facebook)

În final, Consiliul Local Petroșani a anunțat că va monitoriza constant evoluția acestui caz, considerat deosebit de grav și cu impact direct asupra siguranței și climatului educațional din municipiu.
Urmărește imaginile integrale din ședința Consiliului Local și reacțiile consilierilor:
Material realizat de Observatorul Național TV

