Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni, marţi, în şedinţă, discuţiile urmând să vizeze şi cazul de la Caracal.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat la finalul săptămânii trecute că în cadrul şedinţei CSAT se va discuta despre cazul de la Caracal.
„Nu mă voi pronunţa pe detaliile acestui caz până la finalizarea anchetei şi a rapoartelor pe care le vom discuta, în mod foarte serios, în CSAT. În mod normal, însă, nu ar fi trebuit să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT. Şi resping abordarea politicianistă propusă de Guvernul României, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva este autorul moral al acestei tragedii”, a afirmat, duminică, şeful statului.
Tot în această şedinţă, preşedintele Klaus Iohannis va informa membrii Consiliului pentru a lua act de demisia lui Ionel Vasilca din funcţia de director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Şeful statului a convocat săptămâna trecută această şedinţă a CSAT. Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţase joia trecută, în contextul discuţiilor despre rectificarea bugetară, că săptămâna aceasta va avea loc o şedinţă a CSAT. El susţinea că nu mai este timp pentru ca rectificarea bugetară să fie aprobată la 31 iulie, aşa cum era planificat, astfel că Executivul ar putea adopta acest proiect o săptămână mai târziu.
„Mai sunt câteva lucruri de încheiat. Aprobarea ei în Guvern ţine de pasul de trecut cu CSAT. Va fi săptămâna viitoare CSAT, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc la 31 iulie, pentru că sunt mai mulţi paşi de parcurs: CSAT, Consiliul Fiscal, CES şi atunci probabil că 31 iulie nu mai rămâne o dată fezabilă pentru rectificare. Poate următoarea săptămână”, a declarat ministrul Finanţelor, care a adăugat că proiectul ar putea fi publicat spre dezbatere publică luni.
Membrii CSAT sunt preşedintele Klaus Iohannis – preşedinte al Consiliului, premierul Viorica Dăncilă – vicepreşedinte al Consiliului, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Gabriel Vlase, şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Mihai Şomordolea.
Este prima şedinţă a CSAT la care participă noii miniştri de Interne, Nicolae Moga, şi de Externe, Ramona Mănescu.
Ultima şedinţă a CSAT a avut loc la sfârşitul anului trecut.