Cinematograful Victoria din Petroșani își va schimba, din nou, denumirea. Va primi numele reputatului și regretatului actor Șerban Ionescu.Numele marelui actor al scenei românești se leagă pentru totdeauna de cel al municipiului Petroșani, unde a debutat, în anul 1978, în piesa ”Petru Rareș” a lui Horia Lovinescu. În luna aprilie, regretatul actor Șerban Ionescu a fost declarat, post – mortem, Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani. Iar acum, în semn de omagiu, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, și consilierul local Mihai Barbu au propus atribuirea denumirii ”Șerban Ionescu” cinematografului ”Victoria” din Petroșani
Celebrul actor a jucat la Petroșani rolurile principale în piesele ”Locțiitorul”, de Horia Lovinescu, ”Pluta meduzei”, de Marin Sorescu și ”În căutarea sensului pierdut”, de Ion Băieșu. În timpul stagiaturii din Valea Jiului, Șerban Ionescu a fost distribuit de regizorul Mircea Mureșan în rolul Ion al Glanetașului din filmul în două serii ”Blestemul pământului. Blestemul Iubirii”, acesta rămânând emblematic pentru întreaga sa cariera.
Ulterior, cariera cinematografică a lui Șerban Ionescu a continuat, cu mare succes, într-o lungă serie de filme și seriale TV, dar a jucat și pe cele mai mari scene ale țării, respectiv Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon și, din 2002 până la sfârșitul vieții sale, la Teatrul național București.
Pentru prestigioasa sa carieră artistică și talentul deosebit, unanim recunoscut,, în anul 2002 a fost distins de Președintele României cu ”Ordinul Național Serviciul Credincios” în rang de Cavaler.