Meteorologii au emis, marţi, o atenţionare Cod galben de precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului, valabilă până miercuri seara, în 23 de judeţe din Banat, Transilvania şi Oltenia, în timp ce o informare de vremea rea va fi în vigoare la nivelul întregii ţări.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 16 ianuarie, ora 17:00 – 17 ianuarie, ora 20:00, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marţi (16 ianuarie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (16/17 ianuarie) în Carpaţii Occidentali, în nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri (17 ianuarie), mai ales în zona Carpaţilor Meridionali.
Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. În sudul Banatului, apoi şi în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei.
Judeţele care se vor afla sub Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Botoşani, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş. (23)
Totodată, în intervalul 16 ianuarie, ora 12:00 – 17 ianuarie, ora 20:00, va continua să fie în vigoare informare meteo de vreme rea, emisă luni, valabilă la nivelul întregii ţări. Astfel, precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării.
La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie şi vor favoriza producerea de polei în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia şi Moldova. Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 30 – 35 l/mp, cu precădere în zonele de munte şi în sud-vest.
Vântul se va intensifica, cu viteze de 50 – 55 km/h în regiunile vestice, dar mai ales în zona de munte, unde temporar vor predomina ninsorile.
Precipitaţiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul şi centrul teritoriului şi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea şi atenţionarea emise marţi
Cod galben de polei și viscol în mai multe zone din țară
SURSAAGERPRES