Preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că îl va acţiona în judecată pe Raed Arafat, în nume personal, în opinia sa secretarul de stat în MAI fiind vinovat de tragedia din clubul Colectiv, transmite Agerpres.
”Poate Arafat scapă, dar asta trebuie să o hotărască legea. Eu îmi doresc asta (n.r. să îl acţionez în judecată) pentru că îl consider vinovat. El este imaginea, el a ieşit la televizor”, a spus Iancu.
În acelaşi timp, referindu-se la raportul Corpului de control privind intervenţia de urgenţă la incendiul din clubul Colectiv, el a spus că este „cel mai real”, adăugând că la realizarea documentului au participat aproximativ 100 de victime.
„Raportul Corpului de control l-am citit, am văzut şi răspunsul. Raportul este făcut în baza unei munci de aproape două luni. La construirea acestui raport au participat mai multe victime, mă refer la zeci de victime, înspre 100. Am avut temeri că acest raport va fi eficient şi va prezenta adevărul, pentru că până la urmă era un raport făcut de stat împotriva statului. Până în acest moment considerăm că este cel mai real raport făcut. El încă poate fi îmbunătăţit pentru că dovezile pe care noi le putem strânge duc la mai mult decât ce s-a prezentat în acest raport”, a spus Iancu.
”Intervenţia a fost un dezastru. (…) Vrem ca justiţia să îşi facă treaba, să fie lăsată să îşi facă treaba pentru că sunt domni care consideră că dacă cercetările duc mai sus decât trebuie este bine ca acestea să fie oprite. (…) Un raport dat de prim-ministru ce valuri de opoziţie stârneşte… Atunci a căzut în guvern, un singur om nu a căzut. Acum, jumătate din ţară sare iarăşi în apărarea unui om. (…) Acolo s-a greşit. Unitatea lui a aprobat-o, unitatea lui a intervenit dezastruos. Aici suntem părinţi care ştim cine s-a opus timp de o săptămână la transferul copiilor noştri în spitalele din străinătate. S-a opus Bănicioiu, s-a opus Arafat şi managerii din spitale”, a mai spus Eugen Iancu.
Intervenţia de urgenţă în urma incendiului de la clubul Colectiv, din seara de 30 octombrie 2015, a fost în mare parte o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor, se arată într-o sinteză a raportului Corpului de control al premierului. Potrivit documentului, absenţa coordonării a fost generată în principal de: „lipsa de exerciţii în caz de urgenţe majore, neconcordanţe în legislaţie şi baza materială deficitară”. În plus, autorităţile nu ar fi declanşat imediat Planul Roşu de Intervenţie, iar când a fost declanşat acest lucru nu a fost comunicat tuturor instituţiilor responsabile.
Absenţa unei coordonări eficiente reiese şi din faptul că şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a coordonat, la faţa locului, doar activitatea de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de la locul evenimentului, nu toate activităţile de intervenţie. În consecinţă, „unele echipaje s-au panicat şi au început să comunice haotic informaţii către dispecerat”, se mai arată în document.