Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Contrabandiștii de țigări s-au trezit cu procurorii DIICOT la ușă

    PUBLICAT ÎN

    Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Caraș-Severin, Timiș, Dolj și Mehedinți, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă cu țigarete (deţinerea și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării având marcaje false, folosirea unei firme/ambalaje de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată).

    ”În cauză, s-a reținut faptul că, în anul 2021, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din cetățeni români și bulgari, care a acționat până în prezent, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun, pe raza mai multor localităţi din judeţele Caraș-Severin, Timiș, Dolj și Mehedinți.
    Țigaretele contrafăcute au fost introduse în ţară din Bulgaria, fără a fi marcate, disimulate în autotrenuri și pentru securizarea transporturilor, membrii grupului au utilizat documente care atestau în mod nereal că marfa introdusă din Bulgaria consta în produse piscicole (fructe de mare). După introducerea pe teritoriul României, țigaretele erau depozitate şi distribuite pe ”piața neagră” în cantităţi en gros. Autoturismele și autoutilitarele folosite pentru transportul mărfii, aparținând clienților grupării, aveau locuri special amenajate pentru disimularea țigaretelor de contrabandă. În activitatea de cercetare, au fost realizate prinderi în flagrant și au fost efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 14 milioane de țigarete provenite din contrabandă”, a informat DIICOT.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    ACCIDENT GRAV PE DN 66 ÎN LOCALITATEA BACIA: UN MORT ȘI OPT RĂNIȚI

    UPDATE: Total victime: 21 și o persoana decedată!Cele 21 au fost transportate catre UPU...

    URS LOVIT DE UN CAMION ÎN ZONA PEȘTERII BOLII

    Un urs a fost lovit în această seară de un camion în zona Peșterii...

    TENSIUNI ÎN COALIȚIE: CIUCĂ ȘI CIOLACU ÎN CONFLICT PE TEMA DROGURILOR

    Tensiunile din cadrul coaliției de guvernare se intensifică pe fondul unor neînțelegeri între premierul...