Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Cum se împarte dreptatea la Petroșani, pentru sărac și bogat. Potentat și omul simplu?

    PUBLICAT ÎN

    Aceste rânduri sunt doar niște observații personale, după participarea la un proces în care s-a judecat altercația din sediul Poliției Petroșani. Vă reamintesc că doi bărbați din Petroșani sunt judecați pentru că s-au încăierat în sediul de poliție, iar dosarul se află la Judecătoria Petroșani.

    Așa cum spuneam, ca jurnalist am participat la ședința de astăzi, ședință care îmi ridică mari semne de întrebare cu privire la aflarea adevărului. Să nu anticipez și să dăm autorităților și justiției credit. Totuși, după ședința de judecată de astăzi pot lăsa câteva impresii personale, chiar dacă există o oarecare opoziție din partea președintelui de ședință. Judecătorul a avut grijă să reamintească o serie de reguli despre ce putem și ce nu putem face într-o sală de judecată, dar a uitat niște aspecte esențiale.

    În sala de judecată ținuta vestimentară este strică. Tot martor am fost la un proces în care un om simplu, un muncitor s-a prezentat la același judecător în pantaloni scurți. Reacția doamnei judecător a fost imediată, pe lege e drept, dar necruțătoare. Justițiabilul a fost trimis acasă să se schimbe în pantaloni lungi dacă vrea justiție, iar omul s-a conformat.

    Aceiași măsură n-a mai fost aplicată astăzi de doamna președinte, când în fața domniei sale s-a prezentat ca martor un polițist din cadrul Poliției Petroșani. Polițistul s-a prezentat în fața judecătoarei în ținută de plajă, adică în pantaloni scurți. Președinta nu l-a trimis și pe acesta acasă să se schimbe într-o ținută decentă pentru o ședință de judecată.

    De menționat ar fi și că aceiași președintă de ședință a decis ca toate persoanele care asistau la proces să fie evacuate din sala de judecată, dar chiar și în afara sălii de judecată, o decizie pe care avocații o consideră abuzivă.

    Reguli de Conduită în Instanță:

    ” Ţinuta vestimentară !

    1. Toate persoanele prezente în sala de şedinţe şi în clădirea instanţei trebuie să fie curate, îmbrăcate decent şi într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instanţă.

    2.Ţinuta inacceptabilă include: pantaloni scurţi, tăiaţi sau colanţi, sandale gen papuci de plajă, pălării sau şepci, cămăşi ieşite din pantaloni sau descheiate, haine mulate indecent, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane, sau imagini, inclusiv creaturi groteşti. Nu vor fi permise articolele de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare, sau purtate provocator.

     

     

     

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...