Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Potrivit informațiilor primite de la sursele noastre de încredere, acesta urmează să fie avansat la gradul de chestor.
Fețanu a obținut nota 7,26 în cadrul concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române, promovând astfel cu succes selecția pentru conducerea unei instituții esențiale în siguranța județului. Numirea sa vine după o perioadă de interimat în care s-a remarcat prin echilibru, autoritate și profesionalism, fiind detașat anterior de la IPJ Gorj.
Experiența acumulată, integritatea și respectul de care se bucură în rândul polițiștilor au contribuit la crearea unei atmosfere de încredere și stabilitate. Numirea în fruntea IPJ Hunedoara este văzută ca un pas firesc, apreciat sincer atât de colegii din sistem, cât și de toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu el de-a lungul carierei.
Totodată, aceasta este și o atenționare serioasă pentru aceia care, din obișnuință sau aroganță, au ignorat legea și jurământul depus. Cei care au comis abuzuri, care s-au considerat de neatins și au pus interesele personale deasupra demnității funcției, trebuie să știe că se apropie momentul adevărului iar măsurile ferme îi vor viza și pe ei.