Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Dezbaterea pe proiectul de lege privind clarificarea aplicării unor proceduri polițienești continuă. MAI a preluat multe dintre observațiile APADOR-CH

    PUBLICAT ÎN

    Ministerul Afacerilor Interne a prelungit termenul de dezbatere publică a proiectului de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, cu alte 20 de zile.

    Până în prezent, proiectul a fost adus în atenția organizațiilor APADOR-CH, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), ActiveWatch, Centrul de Resurse Juridice (CJR), Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii (Romani CRISS). MAI își exprimă disponibilitatea de a discuta proiectul de lege cu toate organizațiile, asociațiile sau instituțiile interesate ori care se află în circuitul de aprobare al acestuia.

    În această săptămână, reprezentanții ministerului au avut o întâlnire de lucru cu membri ai organizației APADOR-CH, majoritatea propunerilor și observațiilor discutate cu aceștia, fiind deja preluate în cadrul proiectului de lege. De asemenea, ministerul şi-a exprimat disponibilitatea de a identifica soluţii care să clarifice şi celelalte aspecte semnalate de organizaţie.

    În perioada viitoare, vor avea loc și alte întâlniri, iar la finalul acestora, o formă revizuită a proiectului de lege va fi făcută publică, urmând să fie organizată și o ședință de dezbatere publică, astfel încât toţi cei interesați să-și poată prezenta opiniile.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Mircea Lucescu a murit la 80 de ani

    Doliu în fotbalul românesc și internațional. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori...

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Despre rolul macroprudențial al rezervelor internaționale

    În contextul actual din România, devine tot mai evident că avem nevoie de ancore...

    Natalia Intotero: Aproape 200 de elevi din Hunedoara au ajuns în Parlament, într-o lecție directă despre cum se fac legile

    Aproape 200 de elevi și tineri din județul Hunedoara au participat, în această săptămână,...