Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    DGPMB: Percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete

    PUBLICAT ÎN

    Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pun în aplicare, marţi dimineaţa, 13 mandate de percheziţie în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.
    Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de DGPMB, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada decembrie 2017 – aprilie 2018, au achiziţionat, transportat, deţinut şi comercializat importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, fără respectarea prevederilor legale.
    Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1.
    Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și...

    Tânăr găsit mort într-un cimitir din Petroșani. Fratele acuză o supradoză!

    .Un tânăr din Petroșani a fost descoperit fără suflare în cimitirul central din municipiu,...

    Un caz care zguduie Valea Jiului! De ce rămâne Câmpean Andrei neatins de lege, în ciuda plângerilor și ordinelor de protecție?

    Plângeri penale. Ordine de protecție. Sesizări din partea profesorilor și a cetățenilor. Autoritățile se...