Cele mai în formă echipe din handbalul masculin în acest moment, campioana Dinamo și liderul la zi al Ligii Zimbrilor, CSM București, își vor disputa un loc în Final Four-ul Cupei României FAN Courier.
Tragerea la sorți nu a mulțumit pe nimeni, reprezentanții ambelor combatante recunoscând că ar fi preferat alți adversari pentru lupta din sferturi.
”Ca și în faza precedentă, sorții ne-au scos în cale un adversar foarte puternic, un rival din ultimii trei ani, atât în ceea ce privește lupta pentru titlu, cât și pentru câștigarea Cupei. Este păcat că nu s-a ținut cont de criteriul valoric și în sferturi se întâlnesc două echipe foarte puternice. CSM București tratează orice joc la victorie, indiferent de numele adversarului și de faptul că jucăm în competițiile interne sau internaționale. Echipa noastră este într-o formă foarte bună, mărturie este poziția din Liga Zimbrilor, unde suntem lideri de necontestat. Sperăm ca la sfârșitul acestui an calendaristic să încununăm această perioadă cu două victorii, una în campionat și una în Cupă, cu Dinamo” – Sorin Uțică, organizator competiții CSM București.
”Pornim ca favoriți pentru că suntem campioni, CSM arată o formă bună, nu ne-am întâlnit până acum, vom vedea cine este echipa momentului. O concentrare mai ușoară a dus la rezultatele mai puțin bune din campionat, dar am reușit să facem performanță în Liga Campionilor. Va fi un meci încrâncenat, fiecare club își dorește tot de la competițiile interne, trei foști jucători de la Dinamo vor juca la CSM și vor dori să-mi demonstreze că am greșit că nu i-am ținut, noi venim după performanța din Liga Campionilor și cred că, având ajutorul fanilor, avem prima șansă” – Daniel Georgescu, președinte Dinamo București.
Parcurs diferit pentru rivale
CSM București are un drum aproape perfect în acest sezon, atât pe plan intern, cât și internațional. În Liga Zimbrilor este pe primul loc, cu 10 victorii, un egal și o înfrângere, iar în Challenge Cup a pășit cu dreptul, ajungând în optimi, după o dublă victorie împotriva ciprioților de la Parnassos Strovolou.
Dinamoviștii nu strălucesc în campionat, unde sunt pe poziția a șaptea ( șase victorii, trei egaluri și trei înfrângeri), dar merg excelent în Liga Campionilor. ”Câinii” au reușit performanța de a se califica în play-off-ul celei mai tari competiții europene intercluburi. În Liga Zimbrilor cele două echipe nu s-au întâlnit, meciul direct fiind amânat pentru anul 2019, datorită programului european al celor din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Cupei României Fan Courier
CS Dinamo – CSM București (duminică, Sala Dinamo, ora 11.00, TVR HD)
CS Minaur Baia Mare – SCM Politehnica Timișoara (sâmbătă, Sala Lascăr Pană, ora 18.00)
CS Universitatea Craiova – CSM Focșani 2007 (ora&sala urmează să fie anunțate)
CSM Vaslui – CSA Steaua București (sâmbătă, Sala Sporturilor Vaslui, ora 11.00, TVR2)