Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar la data de 17 mai 2018, au înaintat Curții de Apel București referatul cu propunere de arestare preventivă a inculpatei BURLAN-PUȘCAȘ ELENA, la data faptelor şi în prezent judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Anterior, la data de 16 mai 2018, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei Burlan-Pușcaș Elena, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea menționată.
În referatul procurorilor se arată că, în dosarul înregistrat la D.N.A. în anul 2016, au fost identificate date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, inculpata Burlan-Pușcaș Elena, în calitatea menţionată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească (din care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro.
Banii respectivi au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 – 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluţii au fost desfiinţate de instanţa superioară de control judiciar.
În același context, pentru aceeași sumă de bani, printr-o sentinţă din luna februarie 2010, judecătorul Burlan-Pușcaș Elena a pronunţat pedepse cu suspendarea executării față de toţi inculpaţii din dosarul respectiv.
În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentință a fost desființată în parte, Curtea de Apel București pronunțând pedepse cu executare față de autorii infracțiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani și 6 luni.
Inculpatei Burlan-Pușcaș Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.