Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    DNA cere un an de închisoare cu executare pentru Ludovic Orban

    PUBLICAT ÎN

    Un procuror de la DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, la un an închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
    Cererea procurorului a fost făcută la ultimul termen al procesului aflat pe rolul Instanţei supreme, în care Orban a fost achitat în primă instanţă.
    Reprezentantul DNA a arătat că Ludovic Orban s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale vin să completeze denunţul depus împotriva lui de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
    „La prima întâlnire, Orban îi spune martorului denunţător că este singurul candidat din PNL care poate să câştige şi i-a solicitat să se gândească la un ordin de mărime. La a doua întâlnire, Ludovic Orban a rostit cifra de 50 şi a spus că doreşte ca plata să fie cash. În instanţă, Urdăreanu a declarat că a înţeles că e vorba de 50.000 de euro. Orban i-ar fi arătat cinci degete. Banii ar fost solicitaţi pentru a fi remişi către doi directori de la posturi de televiziune. Inculpatul era conştient că se afla în afara reglementărilor legale privind finanţarea campaniei electorale”, a spus procurorul.
    Reprezentantul DNA a mai cerut ca, pe lângă condamnarea la un an închisoare cu executare, lui Orban să i se interzică să mai ocupe o funcţie publică după executarea pedepsei.
    Procesul se află în faza de apel, după ce Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă, pe 31 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
    Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
    Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-ar fi întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care liderul PNL i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar „tocmai fiindcă erau..pentru posturi TV”.
    „Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin, că nu mai e cum era pe vremuri. (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: ‘te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund’. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid”, se arată în rechizitoriul DNA.
    Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte „să aibă canale deschise” pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Guvernul a aprobat HG-ul care prevede lansarea unui nou program Rabla Auto pentru persoane fizice

    La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în ședința de...

    Natalia Intotero : Programul 35 – Motorul relansării economice a României

    3% Creștere Economică în 3 ani, 5% în 5 ani – investiții, locuri de...

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și...