Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    DNA: Control judiciar șef Sector poliție de frontieră Giurgiu

    PUBLICAT ÎN

    Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de
    combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2017, a inculpatului
    IFRIM IONUȚ, șef al Sectorului poliției de frontieră Giurgiu,
    pentru săvârşirea infracţiunilor de:
    – șantaj,
    – cumpărare de influență.
    În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
    În data de 28 aprilie 2017, în condițiile în care legislația românească nu obligă persoanele care traversează granițele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, inculpatul Ifrim Ionuț, în calitate de șef al Sectorului poliției de frontieră Giurgiu, a constrâns o persoană (martor în cauză) să-i dea
    suma de 60.000 de USD din cei 135.000 USD pe care îi avea asupra ei și pe care urma să-i transporte în Bulgaria.
    Inculpatul a luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-
    verbal, amenințând totodată persoana respectivă că îi va face dosar penal și că nu o va lăsa să treacă frontiera de stat din România în Bulgaria prin punctul de trecere al frontierei Giurgiu.
    În cursul lunii mai 2017, după o discuție purtată cu proprietarul real banilor care știa că cei 60.000 USD au fost reținuți în mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectivă în două tranșe.
    În noaptea de 20/21 mai 2017, inculpatul Ifrim Ionuț i-a promis unui agent al poliției de frontieră Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urmă, prin influența pe care o avea asupra colegilor săi de serviciu, să-i determine să nu controleze niște transporturi de mărfuri contrafăcute ce urmau să fie tranzitate prin punctul de trecere al frontierei bulgaro-române de persoane din anturajul ofițerului de poliție.
    Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ifrim Ionuț
    trebuie să respecte următoarele obligații:
    a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră
    preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
    b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea
    locuinței,
    c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa,
    conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau
    ori de câte ori este chemat,
    d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea
    prealabilă a procurorului,
    e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele
    menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
    f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
    Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
    Inculpatului Ifrim Ionuț i s-au adus la cunoştinţă calitatea
    procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o
    etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...