Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Dosar penal pentru că și-a sluțit cățelul

    PUBLICAT ÎN

    Individul în vârstă de 28 de ani voia ca animalul să pară mai fioros în urma operației de cupare a urechilor, deși știa că operația nu mai este permisă în multe țări civilizate. Câinele este supus unor chinuri prin ciopârțirea urechilor, lucru dovedit de specialiști, astfel că polițiștii s-au sesizat.

    ” La data de 04 aprilie 2023, poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara au efectuat o acţiune în cadrul căreia au stabilit că un animal din specia canină, al cărui proprietar este un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Hărău, prezintă pavilioanele auriculare secționate, ca urmare a unei intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului, prin cuparea urechilor. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală, în baza Legii nr. 205/2004, privind protecția animalelor”, a informat IPJ Hunedoara.

     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    FETIȚĂ DE 13 ANI ȘI-A ÎNJUNGHIAT TATĂL PENTRU A-ȘI SALVA MAMA. BĂRBATUL AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE

    O femeie de 41 de ani se află în stare foarte gravă, după ce...

    URMĂRIRE ÎN CONSTANȚA, ÎNCHEIATĂ CU DOUĂ MAȘINI RĂSTURNATE. AUTOSPECIALA POLIȚIEI A LUAT FOC

    Patru persoane, între care doi polițiști, au fost transportate la spital. Aparatul etilotest a...

    DEȚINUTUL EVADAT DIN BAIA MARE, CĂUTAT CU DRONE ȘI FILTRE RUTIERE. BĂRBATUL AR FI AMENINȚAT CĂ ÎȘI OMOARĂ SOȚIA

    Dorel Corin Moldovan, un deținut în vârstă de 28 de ani, este căutat de...