Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că la câteva zile după câştigarea alegerilor de către PSD a început să primească ameninţări pline de violenţă, precizând că ulterior a observat indivizi care îl priveau „cu insistenţă” şi „făceau gesturi care semnifică moartea”. El a afirmat că nu a sesizat Parchetul pentru că „nu a avut încredere”.
„La câteva zile după câştigarea alegerilor am început să primesc ameninţări prin tot felul de mijloace şi, indiferent de la cine veneau, erau pline de violenţă. Aceste ameninţări scrise au trecut încet-încet de la ameninţări destul de voalate la început, la ameninţări fizice şi de la un anumit moment la ameninţări directe cu moarte. Erau, cred că erau conturi false, nume false, cam pe tot ce aveam (pagina de socializare, email – n.r.).(…) Ideea generală care se desprindea era că trebuie să dispar pur şi simplu. Eu am înţeles că era o campanie bine coordonată împotriva mea, dar nu i-am dat o importanţă prea mare, mi-am zis: e furia de după pierderea alegerilor”, a afirmat Dragnea la Antena 3.
Dragnea a spus că, ulterior, la o anumită perioadă de timp, în lunile martie şi aprilie (ale anului 2017 – n.r.) a observat indivizi, mereu alţii, care îl priveau cu „o anumită insistenţă, oarecum profesională” şi simţea că este „filat, urmărit”.
„În prima parte a lunii aprilie, cred, au devenit din ce în ce mai ostentativi, tot timpul erau alţi indivizi. Şi atunci când mă uitam la ei făceau gesturi care semnifică moartea, îşi treceau mâna prin dreptul gâtului”, a afirmat Dragnea.
El a adăugat că în cursul lunii aprilie, într-o seară, „lucrurile au mers mai departe” decât se aştepta.
„Eram într-un spaţiu public şi am simţit iar aceeaşi prezenţă care mă vizează. Erau cred că patru indivizi, îmbrăcaţi în haine închise la culoare, au venit în locul în care eram, eram într-un grup destul de zgomotos într-un restaurant. S-au oprit la câţiva metri de mine, unul, tot aşa, a făcut un semn de genul ăsta şi, la un moment dat, se apropiau, unul a răspuns la telefon şi a închis telefonul şi dintr-o dată s-au întors şi au plecat”, a declarat Liviu Dragnea.
El a relatat că la câteva seri după acest episod, aflându-se la volan pe „o străduţă destul de îngustă” din zona 13 Septembrie, maşini fără numere de înmatriculare au încercat să blocheze autovehiculul în care se afla.
„Au fost două întâmplări care mie mi-au confirmat faptul că încep să aibă intenţii serioase şi m-am gândit mult dacă să vorbesc cu instituţii ale statului, să le sesizez, să înceapă o anchetă, în sensul ăsta. (…) Am renunţat şi am ţinut aceste fapte sub tăcere până ieri, până astăzi, dar am vorbit pentru că mie nu îmi e teamă, nici de moarte nici de altceva, dar au început acum ameninţări asupra familiei şi eu zic că ar fi bine să înceteze”, a adăugat Dragnea.
El a mai spus, întrebat despre cei patru indivizi care ar fi avut o atitudine ameninţătoare la adresa sa, că a primit o serie de informaţii pe acest subiect de la un prieten, cetăţean străin.
„Un prieten care nu e român, la o săptămână-două după aceste incidente, mi-a spus că într-adevăr au fost nişte străini care au venit să evalueze dacă ar fi posibil aşa ceva. Asta mi-a spus, asta vă spun şi eu. Nu vreau să-l implic, atât timp cât eu nu am făcut nicio sesizare (…) dar este un om foarte bine informat”, a spus Dragnea.
Reamintind că în urmă cu o seară la acelaşi post de televiziune a fost întrebat dacă George Soros a avut vreo implicare în episoadele pe care le-a relatat, Dragnea a precizat: „Ca să nu există nicio confuzie, chiar dacă am o părere foarte proastă despre acest om, nu cred că a fost implicat în aceste acţiuni”.
Dragnea a spus că şi în prezent a observat că este urmărit de o maşină, dar a pus acest lucru tot pe seama unei „campanii de intimidare”.
Liderul PSD a spus, cu privire la o eventuală cercetare de către instituţiile abilitate a situaţiilor pe care le-a descris, că aşa a înţeles. „Că informaţia asta este reală sau nu este, că s-a deschis un dosar pe speţa asta sau tot asemănătoare pe speţa asta, cred că ar trebui să răspundă vreo instituţie, dacă informaţia era corectă. Am auzit-o pur şi simplu, cred că spre sfârşitul anului, că ar fi fost deschis un dosar care s-ar fi clasat”, a afirmat Dragnea.
Fiind întrebat de ce nu s-a dus să reclame la Parchet, Dragnea spus că „nu a avut încredere”. „Eu am făcut o plângere penală domnului Mircea Marian, în 2017, care a incitat la violenţă, publică, să vină oamenii la mine acasă şi am făcut o plângere la Parchet. Nici până în ziua de astăzi nu am primit nimic. Şi eu am făcut-o, mi se pare, cred că în februarie. Şi atunci de ce să mai fac sesizări acolo (…) însemna să repet o altă cere la Parchet şi să nu facă nimic”, a afirmat el.
Despre posibilitatea de a solicita de acum înainte protecţie din partea SPP, Dragnea a spus că nu a avut niciodată şi nici nu va cere acest lucru şi a mai afirmat că nici nu va apela la serviciile unei firme de pază.
Dragnea: Am primit ameninţări pline de violenţă; indivizi mă priveau cu insistenţă, făceau gesturi care semnifică moartea
SURSAAGERPRES