Ambasadorul României în SUA, George Maior, a ajuns miercuri la Comisia de politică externă a Senatului pentru a fi audiat în legătură cu ultimele sale declaraţii publice.
„Vă mulțumesc pentru invitație, îmi face plăcere să vorbim despre parteneriatul strategic româno-american. Eu am pregătit și un raport. Eu cred că este în interesul Comisiei să studieze acest raport”, a spus George Maior.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, membru în Comisia de politică a menţionat că „este o premieră” o astfel de audiere la Comisia de politică externă a Senatului.
„Suntem în fața unei premiere absolute și anume ca un ambasador să fie chemat în fața Parlamentului pentru o serie de declarații. Acțiunile pe cont propriu, sunt un adevărat tabuu, dacă domnul ambasador nu cunoaște această regulă de aur, îl recomand să prindă din zbor aceste reguli. Dacă domnul ambasador cunoaște rigorile misiunii sale, aș dori să cunoaștem acest motiv. Eu cred că există o justificare bine întemeiată. Vreau să știu dacă aceste declarații au fost făcute cu acordul MAE. Performanța pe care ați avut-o în calitate de ambasador a fosr una foarte slabă. Sunt rezultate zero în ceea ce privește relații la nivel înalt. A existat o concentrare pe tema furnizării de echipamente militare. Dacă vorbim de parteneriat strategic, vizita președintelui Klaus Iohannis este un element, dar din 2014, de când ați fost numit ambasador ne așteptam la mult mai mult”, a spus Tăriceanu.