Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, iar potrivit liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ar urma să fie adoptată o Ordonanţă de Urgenţă pe mediu care trebuie să pună în acord cu o Directivă europeană, acesta fiind singurul motiv pentru care şedinţa Executivului are loc marţi, şi nu miercuri sau joi, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit. Tăriceanu a negat astfel informaţiile potrivit cărora în şedinţa de marți Executivul ar pregăti o Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte de corupţie.
Şedinţa Guvernului este programată de la ora 14.00.