Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    INCREDIBIL! 10.000 de euro au dispărut din sediul Poliției Sibiu

    PUBLICAT ÎN

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează cum a fost posibil să fie furată suma de 10.000 de euro dintr-un fişet amplasat într-un birou din sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ).
    „În cursul lunii aprilie a acestui an, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu s-a înregistrat plângerea unui poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu privind dispariţia unei sume de bani din fişetul amplasat în biroul structurii din care face parte.

    Această plângere face obiectul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt, iar cercetările sunt efectuate sub supravegherea şi coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
    Potrivit regulamentului, în acel birou în care era fişetul cu bani putea intra doar un poliţist sau o persoană însoţită de un poliţist.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PSD HUNEDOARA: COMUNICAT DE PRESĂ – EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

    Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă...

    ÎNALTA CURTE DĂ ÎN JUDECATĂ GUVERNUL: EXECUTIVUL CONDUS DE BOLOJAN, ACUZAT CĂ NU PLĂTEȘTE DREPTURI SALARIALE DECIZATE DE INSTANȚĂ

    Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis o acțiune în instanță împotriva Guvernului...

    DEZBATERE PUBLICĂ LA VULCAN PRIVIND JOCURILE DE NOROC: AUTORITĂȚILE PROPUN REGLEMENTARE ȘI POSIBILĂ INTERZICERE

    Primăria Municipiului Vulcan organizează o consultare publică privind două proiecte de hotărâre care vizează...