Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 martie 2016, a inculpatei
BURCUȘ SĂVULESCU HANNELORE ANDREA, inspector fiscal în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Începând cu data de 23 noiembrie 2015, o societate comercială din județul Alba a făcut obiectul unei inspecții fiscale din partea Administrației Fondului pentru Mediu, din echipa de control făcând parte și inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea.
La data de 15 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea s-a deplasat singură la sediul societății respective, unde, în contextul unor discuții privind concluziile provizorii ale controlului și deficiențele constatate, i-a explicat omului de afaceri că, prin calcule, poate scădea cuantumul obligațiilor fiscale de la 761.000 lei la 338.000 lei dacă primește 10% din diferența astfel calculată. În concret, inspectorul fiscal a pretins suma de 42.300 lei, plătibilă în două tranșe: una pe loc, cealaltă la încheierea procesului-verbal de control.
În cursul zilei de 15 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea a primit de la denunțător suma de 20.000 lei, urmând ca diferența să-i fie înmânată ulterior în condițiile de mai sus.
La data de 29 martie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatei Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea fiind găsită suma de 10.000 lei.
Inculpatei Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 30 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea urmează să fie prezentată Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.