Peste 450 de persoane, dintre care 35 de jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma violenţelor care s-au produs, vineri seară, la mitingul din Piaţa Victoriei, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.
Potrivit acestuia, 70 dintre cele 452 de persoane au fost transportate la spital, iar 11 dintre ele sunt jandarmi.
„Printre ei se află şi colega noastră bătută cu bestialitate, al cărei diagnostic de prezentare la unitatea militară a fost de suspiciune fractură de coloană cervicală”, a afirmat Militaru.