Laura Codruța Kovesi a declarat, într-un interviu acordat RFI, că prin eventuala respingere în Parlament a ordonanței de urgență privind interceptările, nu va fi afectată doar lupta anticorupție, ci toată activitatea Ministerului Public.
„Dacă articolul care oferă posibilitatea de a folosi Centrul Naţional de Interceptări va fi scos din vigoare, în acel moment toate activităţile unităţilor de Parchet vor fi oprite pe segment de activitate. Deci nu va avea de suferit doar lupta anticorupţie, cum cred unii, ci în absolut toate cazurile Ministerului Public, această activitate se va opri, pentru că nu există nici un fel de sistem tehnic de interceptare în acest moment, pe care procurorii să-l poată folosi, pentru a se conecta direct la operatorii de telecomunicaţii. Până la urmă, CCR a declarat neconstituţională participarea din perspectiva resursei umane a serviciilor de informaţii la o activitate de punere în aplicare a acestor mandate. CCR nu a interzis folosirea unor sisteme tehnice sau folosirea infrastructurii altei instituţii a statului. Dacă spunem că nu este legal să folosim o altă infrastructură sau un alt sistem tehnic al statului, atunci cu siguranţă vom avea multe alte probleme”, a spus Kovesi.
Mai mult, șefa DNA a afirmat că parlamentarii nu ar trebui să beneficieze de imunitate, și că ar trebui să fie egali cu oamenii de rând.
Întrebată cum e afectată activitatea DNA în cazurile în care Parlamentul refuză să avizeze cererile procurorilor, Kovesi a răspuns că astfel de situații arată că cetăţenii nu sunt egali în faţa legii.
„În primul rând, se înfrânge un principiu constituţional şi un principiu al statului de drept şi anume că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi am avut foarte multe situaţii în care cetăţenii n-au fost egali în faţa legii. În acelaşi dosar penal, persoanele care nu aveau calitatea de deputat sau senator au fost prezentate judecătorului cu propunere de arestare preventivă au fost arestate preventiv pe 30 de zile, în timp ce aceia care au avut calitate de parlamentar, datorită votului în Parlament, nici măcar nu am putut propune această măsură. Este o discrepanţă clară în aplicarea legii”, declară şefa DNA.
Declarațiile șefei DNA au fost difuzate în emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.