Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Laura Codruţa Kövesi va deveni procuror-şef european în urma unui acord între PE şi Consiliul UE

    PUBLICAT ÎN

    Echipele de negociere ale Parlamentului European (PE) şi Consiliului UE au ajuns marţi seară la un acord în privinţa numirii Laurei Codruţa Kövesi în fruntea noului Parchet European, informează un comunicat al PE.
    Negocierile între PE şi Consiliul UE asupra noului procuror-şef al Parchetului European au avut loc începând din această primăvară. Echipa de negociere a Parlamentului a susţinut-o pe Laura Codruţa Kövesi pe toată durata negocierilor, în ciuda opoziţiei miniştrilor UE până de curând.
    Joi, în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER), desfăşurată la Bruxelles, Laura Codruţa Kovesi a obţinut şi susţinerea Consiliului UE pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului Public European.
    „Doamna Kövesi este alegerea perfectă pentru funcţia de procuror-şef european. Are competenţe profesionale desăvârşite. Mai mult, România nu deţine pentru moment niciun post cheie la nivel european, iar doamna Kövesi va deveni una dintre femeile-lider ale Uniunii’, a declarat eurodeputatul spaniol Juan Fernando López Aguilar, din grupul S&D, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile a PE, după acordul cu Consiliul UE de marţi.
    „Suntem foarte bucuroşi de faptul că doamna Kövesi va conduce noul Parchet European. Corespunde cel mai bine viziunii Parlamentului European pentru o instituţie puternică şi credibilă. Doamna Kövesi este deosebit de competentă, cu un palmares impresionant de realizări în lupta împotriva corupţiei, cu o flexibilitate remarcabilă şi mult curaj”, a afirmat la rândul ei preşedinta Comisiei pentru control bugetar, Monika Hohlmeier, din grupul PPE.
    Vicepreşedinta Comisiei pentru libertăţi civile Maite Pagazaurtundua, eurodeputată spaniolă din grupul Renew Europe, a afirmat că „prin alegerea doamnei Kövesi în funcţia de procuror-şef european, Parchetul European îşi va putea începe acum activitatea pentru a asigura mai multă siguranţă şi protecţie cetăţenilor. Noua instituţie va avea un rol cheie în pedepsirea atacurilor la adresa intereselor financiare ale UE – numai infractorii vor fi neliniştiţi în urma acestui acord”.
    Acordul asupra numirii Laurei Codruţa Kövesi ca procuror-şef european trebuie oficializat acum de către Parlamentul European şi Consiliul UE.
    Parchetul Public European (EPPO), care se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.
    Până în prezent, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului Public European. Cele cinci state care nu participă încă – Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca – se vor putea alătura în orice moment.
    EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DISPUTĂ ÎNTRE CIUCĂ ȘI CIOLACU DESPRE GUVERNARE ȘI ROLUL PSD ÎN POLITICA ROMÂNIEI

    În cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat la funcția...

    DECIZIE EMOȚIONANTĂ ÎN JUSTIȚIE: PACIENTĂ CU CANCER ÎȘI CÂȘTIGĂ DREPTUL LA TRATAMENT

    Un caz emoționant și de referință în justiția românească a avut loc la Bacău,...

    Agresiune la adresa unui jurnalist, martor într-un proces împotriva interlopului Pavel Tisaru

    În această seară, Andrei Lăcătuș, finul interlopului Pavel Tisaru, a intrat cu intenție pe...