Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) i-a dat marți dreptate Marii Britanii în privința unuia dintre subiectele cele mai sensibile ale campaniei pentru referendumul privind apartenența acestei țări la Uniunea Europeană (UE), acordându-i dreptul să limiteze unele ajutoare sociale pentru migranții europeni, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Marea Britanie poate cere ca beneficiarii de alocații pentru familie și pentru creșterea copilului să dispună de drept de ședere în acest stat. Chiar dacă această condiție este considerată ca fiind o discriminare indirectă, ea este justificată de necesitatea de a proteja finanțele statelor membre care îi primesc” (pe migranți), a anunțat Curtea de Justiție a UE într-un comunicat.
Comisia Europeană a cerut în 2014 Curții de Justiție din Luxemburg să condamne Londra pentru condițiile impuse migranților din UE stabiliți în Marea Britanie înainte de a le acorda alocațiile pentru familie și creșterea copilului.
În sistemul actual, autoritățile britanice verifică întâi dacă persoanele se află legal în Marea Britanie, înainte de a le oferi dreptul la aceste alocații, ceea ce este „discriminatoriu” în opinia executivului de la Bruxelles, care estimează că este suficient ca imigranții să locuiască pur și simplu în această țară pentru a putea beneficia de ajutoare.
Ajutoarele sociale acordate migranților europeni instalați în Marea Britanie constituie unul dintre subiectele-cheie în campania pentru referendumul prevăzut să aibă loc la 23 iunie, privind menținerii sau nu a țării în UE.