Statistica cuprinde doar ultima lună de zile. Sunt și vești bune spun salvatorii montani din Straja. Turiștii au început să conștienizeze că sfaturile salvatorilor îi feresc de accidente.
Echipa Salvamont Lupeni a realizat o statistică cu privire la numărul de intervenții în Stațiunea Turistică Straja, iar numărul turiștilor care au nevoie de ajutorul salvatorilor este în continuare ridicat. Cele mai multe accidente se produc din cauza indisciplinei pe pârtiile de schi. ”Pe ultima lună am avut peste 120 de intervenții cu peste 160 de evacuări cu echipajele SMURD. O scădere ușoară am avut. Este totuși destul de greu să-i sensibilizezi, să-i duci într-acolo încât să fie atenți. Să-și adopte viteza în funcție de priceperea în ale alunecării, să fie atenți ori să-și aleagă traseul în funcție de capacitatea lor de deplasare pe zona schiabilă. De aici s-au întâmplat majoritatea accidentelor, din cauza nerspectării conduitei elementare de comportament pe zona schiabilă. Cel din deal îl ferește pe cel din vale, nu se staționează pe pârtii, pe ruperile de pantă”, a declarat șeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Un număr tot mai mare de accidente se înregistrează și în rândul turiștilor care se dau cu sania, mai ales că Straja are pârtie omologată pentru sanie. ”Avem de furcă cu acele boburi de plastic cu un ”ieșind” de plastic în spate. Se dau cu acele săniuțe și unde apar hopuri pe zona de sănuiuș ei vin cu spatele direct în acel spătar și se accidentează”, explică șeful salvatorilor montani din vestul Văii Jiului.
În acest moment sunt circa 1000 de turiști în Straja, însă numărul lor va exploda la sfârșit de săptămână. Salvamontiștii sunt mobilizați pentru a răspunde solicitărilor, în condițiile în care se estimează că vor fi pe pârtiile de schi peste 2000 de turiști.