Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    MESAJ AL PROCURORULUI GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DOMNUL AUGUSTIN LAZĂR, CU PRIVIRE LA ANCHETAREA EVENIMENTELOR DIN DATA DE 10/11 AUGUST 2018

    PUBLICAT ÎN

    Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestației din București, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dorește să asigure opinia publică  cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparțiale și efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor și care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanților sau al forțelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele și persoanele implicate, precum și al stabilirii responsabilităților legale.
        Anchetele au ca obiectiv analiza și clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acționat persoanele având funcții de decizie, dotarea și uzul categoriilor de echipamente, armament și muniție, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor și a modului de executare a acestora.  Investigațiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijență în serviciu și a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acțiunii jandarmilor, respectiv întrebuințarea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de expresii jignitoare, amenințarea și lovirea sau alte violențe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violențe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, comise de persoane participante la manifestație.
        Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmite un mesaj de încredere în profesionalismul și imparțialitatea procurorilor angrenați în anchete, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA