Trei mari campioni și-au amintit cu emoție de primul moment din carieră în care au simțit că reprezintă România. Monica Roșu, Marian Drăgulescu și Mihai Covaliu au transmis un mesaj românilor cu ocazia zilei naționale.
Ce au în comun Monica Roșu, Marian Drăgulescu și Mihai Covaliu? Toți trei sunt români și mari campioni. Ei și-au amintit de primele dăți în care li s-a intonat imnul național.
Monica Roșu este dublă campioană olimpică la gimnastică. Ambele titluri le-a cucerit în 2004, la ediția de la Atena. La acestea se adaugă o medalie de argint la Campionatele Mondiale și două titluri europene.
“Cea mai frumoasă amintire este de la primul concurs important, prin 1999, eram la lotul de junioare. Era o mândrie să porți treningul cu România, să-ți auzi imnul intonându-se. Sunt o patrioată. Toată lumea mă intreba de ce nu plec din țară, dar n-aș putea să plec. Așa cum e ea, cu bune și cu rele, aici m-am născut, pentru România am concurat, pe spatele meu a scris România la fiecare concurs. Mi-aș dori să se întâmple lucruri mai frumoase în țara noastră” – Monica Roșu, campioană olimpică la gimnastică.
Marian Drăgulescu este cel mai medaliat gimnast român din istorie, cu nu mai puțin de 31 de medalii la competițiile internaționale majore. Triplu medaliat la Jocurile Olimpice, Drăgulescu are nu mai puțin de opt medalii de aur și două de argint la Campionatele Mondiale, dar și zece medalii de aur, șase de argint și două de bronz la Campionatele Europene.
“În 2017, la Campionatul European de la Cluj, au cantat împreună cu mine șase mii de români imnul, atunci când am câștigat medalia de aur la sol” – Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial la gimnastică.
Emoții de neprețuit
Mihai Covaliu este primul campion olimpic la sabie al României. A reușit această performanță în 2000, la Sydney, iar la ediția de la Beijing, în 2008, a cucerit medalia de bronz, tot la individual. Actualul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român mai are în palmares o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Campionatul Mondial, în vreme ce la întrecerea continentală a obținut o medalie de aur și cinci de bronz.
“Primul moment important a fost în 1999, la un Campionat European, în Italia, când nu am câștigat, dar am fost pe locul doi la echipe. Atunci am avut acea senzație plăcută, unică, în care tricolorul a fost arborat. Atunci simți că ceea ce faci contează și că tu ești un reprezentant al României. Apoi, de multe alte ori când a cântat imnul, am simțit acel sentiment pe care nu-l poți cumpăra cu nimic. Nicio sumă de bani, nimic material nu poate veni în contrapartidă cu acel moment. Mi-aș dori cât mai mulți copii, tineri, oameni maturi să guste din acel moment unic” – Mihai Covaliu, președinte COSR.
Mesaj pentru români
Cu ocazia zilei naționale, cei trei mari campioni au vrut să transmită un mesaj românilor.
“Să credem în România noastră, să credem că se pot întâmpla lucruri frumoase, că putem prinde noi, sau copiii noștri, o Românie ca afară, în care să fim mai buni, să avem speranță și să fim mai optimiști. La mulți ani, România!” – Monica Roșu, campioană olimpică la gimnastică.
“La mulți ani, România! La mulți ani, români! Fiți mai buni și urmați-vă visul!” – Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial la gimanstică.
“Să aibă încredere în România, să facă tot ceea ce pot ei pentru România. Avem o țară frumoasă, unică, minunată și bogată. Este datoria noastră și responsabilitatea noastră ca, acolo unde suntem, să ne facem datoria față de țară. La mulți ani, România!” – Mihai Covaliu, președinte COSR.