Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Mesajul primarului Tiberiu Iacob Ridzi cu ocazia zilei de Mica Unire

    PUBLICAT ÎN

    „Deși i se mai spune și Mica Unire, acțiunea istorică de la 24 ianuarie 1859 nu este cu nimic mai prejos decât Unirea de la 1 Decembrie 1918.
    24 Ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, în care aniversăm momentul fondării României moderne, cel prin care am devenit o naţiune unită, demnă şi recunoscută în Europa.
    Dincolo de evocarea acestui moment istoric, ziua de astăzi îmi permite personal să reiterez principiul unității la nivelul comunității noastre. Principiul colaborării, al voinței pusă în slujba dezvoltării, al respectului față de toți aceia care și-au pus sau își pun amprenta la dezvoltarea comunității noastre.

    De Mica Unire doresc tuturor să trăiască din plin sentimentul de apartenență la filonul istoric, cultural, spiritual, intelectual și mai ales civic pe care comunitatea noastră îl cultivă constant prin toți cei ce sunt ancorați în conștiința clădită în timp.” a transmis Tiberiu Iacob-Ridzi.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Un caz care zguduie Valea Jiului! De ce rămâne Câmpean Andrei neatins de lege, în ciuda plângerilor și ordinelor de protecție?

    Plângeri penale. Ordine de protecție. Sesizări din partea profesorilor și a cetățenilor. Autoritățile se...

    Atac șocant la Petroșani: Polițist lovit cu cuțitul în timpul unei intervenții de noapte!

    UPDATE: Un procuror se află, în aceste momente, la sediul Poliției Petroșani pentru a...

    Diana Buzoianu: „Ne bucurăm să anunțăm că astăzi a fost aprobată în Guvernul Bolojan reglementarea necesară ca să poată fi folosite de Garda de...

    Diana Buzoianu: „Ne bucurăm să anunțăm că astăzi a fost aprobată în Guvernul Bolojan...