Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, susține că „acţiunile de curăţenie” în MAI vor continua.
„În Vaslui a fost un caz în care un polițist a fost documentat că ar avea legături cu rețelele infracționale. Există, ca în orice zonă, și oameni care greșesc. Dar bucuria și satisfacția mea este că, în același timp, există polițiști de valoare, profesioniști, care iau atitudine”, a spus Marcel Vela.
„Reușim să destructurăm asemenea rețele și să scoatem la lumină asemenea cazuri, precum, ieri, la Caraș-Severin sau astăzi la Vaslui(…).
Dacă ne facem că nu vedem ce se întâmplă în lumea reală, pentru că sunt polițiști care au avut conexiuni cu lumea interlopă, atunci ascundem gunoiul sub preș! Eu vreau ca ministru să cresc încrederea oamenilor în acest minister.
Am început curățenia și am arătat că cei care nu își fac datoria, pleacă din sistem! Este simplu(…). Infractorii nu stau pe loc!”, a spus Marcel Vela.