Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat joi că „toate acţiunile de curăţenie” în MAI vor continua, pentru „a aduce ministerul la o apreciere aşa cum ar trebui în rândul populaţiei”.
Marcel Vela a precizat că, în prezent, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se realizează o analiză de organizare şi de eficientizare a organigramei MAI.
Precizările ministrului de Interne vin în contextul cazului de la Caraş-Severin, unde, în urma unor percheziţii desfăşurate la domiciliile unor poliţişti pentru probarea unor fapte de corupţie în legătură cu infracţiuni la legea privind armele şi muniţiile, au fost puse în executare zece mandate de aducere, printre care şi pentru şeful Serviciului Arme şi Muniţii din IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan, şi prefectul judeţului, Matei Lupu. În cursul serii de miercuri, Radu Ştefan a fost reţinut pentru 24 de ore, iar prefectul Matei Lupu, suspectat de abuz în serviciu, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
„După Caraş-Severin o să vedeţi că şi în alte judeţe, poate chiar astăzi, poliţişti care au legătură cu o reţea infracţională vor fi chemaţi la audieri şi dumneavoastră veţi afla cursul anchetelor respective. Se vor continua toate acţiunile de curăţenie şi de a aduce ministerul la o apreciere aşa cum ar trebui în rândul populaţiei, pentru că, uitaţi, şi vreau să felicit încă o dată pe cei din minister de la DOS şi de la DGA care au muncit pe aceste cazuri, le-au documentat şi uitaţi că acum ele sunt prezentate publicului, presei, pentru a fi cunoscute. Aşadar, acel procent mic de 1% – 2% care se dedau la fapte reprobabile sunt în vizorul ministrului şi al colegilor care îşi fac datoria şi iau măsuri în consecinţă”, a precizat Marcel Vela.