Consiliul Județean Hunedoara este acționarul majoritar al operatorului de apă și canal din Valea Jiului,iar societatea a încheiat anul 2016 pe profit. Dividendele care revin Consiliului Județan vor fi utilizate pentru realizarea unei rețele de canalizare între zona Dărănești-Petroșani și fostaEM Petrila.Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Hunedoara, MirceaBobora, la Petroșani, în cadrul unei ședințe derulată cu primarii și conducerea Apa Serv Valea Jiului. Bobora spune că este imnportant ca banii să fie direcționați astfel încât să fie acoperite nevoile populației. Rețeaua de canalizare între cartierul Dărănești și fosta Mina Petrila, pe lângp gospodăriile deservite pe traseul ei, va fi extrem de importantă și pentru administrația din estul Văii. Primăria Petrila ar urma să se mute pe fosta platformă minieră. ” Avem un plan de investiții și alocăm dividendele de la CJH acolo unde este nevoie. Facem o rețea de canalizare de la Dărănești și până la Mina Petrila. Sumele primite de Consiliul Județean Hunedoara de la SC Apa Serv Valea Jiului se vor concentra pe proiecte de îmbunătățire a calității vieții, pentru că populația trebuie să aibă toate facilitățile pentru o viață mai bună”, a declarat șeful CJ Hunedoara, Mircea Bobora. Acesta a discutat cu managerul societății și bugetul regiei de apă pe anul 2017, dar și o serie de investiții ce ar urma să fie realizate în Valea Jiului.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ACTUALITATE
Sesizare oficială a Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Oana Gheorghiu pentru incitare la ură şi violenţă
Într-o decizie fără precedent, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Parchetul pentru investigarea...
ACTUALITATE
Președintele PNL Hunedoara se dezice de acțiunile consilierului liberal Cosmin Rădescu
Liderul PNL Hunedoara a reacționat prompt după ce s-a aflat că doi consilieri liberali...
ACTUALITATE
Mamă a trei copii, ucisă în plină stradă cu 15 lovituri de cuțit! Criminalul era liber, deși o răpise și o violase anterior! Familia...
O tragedie cutremurătoare a zguduit județul Teleorman. O femeie în vârstă de 25 de...

