La 26 de ani de la cea mai sângeroasă dintre mineriade, desfăşurată între 13 şi 15 iunie 1990, când mii de mineri mânaţi la Bucureşti de liderul lor de sindicat Miron Cozma, la comanda lui Ion Iliescu, i-au măcelărit pe „golanii“ din Piaţa Universităţii, „Adevărul“ vă prezintă o filă din viaţa secretă a celui supranuimit „Luceafărul huilei“.
Omul care, în anii `90, era cel mai iubit dintre mineri, având puterea uriaşă de a mobiliza zeci de mii de ortaci şi de a face ordine pe străzile Capitalei, dar şi printre şefii de stat, a colaborat cu Securitatea lui Ceauşescu, aşa cum se precizeză în dosarul său aflat în arhivele CNSAS. Între 7 septembrie 1977 şi 20 decembrie 1983, subinginerul Cozma, care primise numele conspirativ „Paul“, avea sarcina să spună Securităţii atât informaţii personale despre colegii săi din mină, cât şi date de natură economică din minele în care lucra. Săptămâna trecută, „Adevărul“ a publicat în exclusivitate şi dosarul de la Securitate al lui Marian Munteanu, păstrat tot la CNSAS, „băiatul bun din Piaţa Universităţii şi liderul „golanilor“ în 1990, care a fost, aşa cum arată documentul citat, persoană de sprijin, semnând sub numele „Ioan“ mai multe note informative între 28 martie 1988 şi 2 martie 1989.
„Animat de dorinţa de a-mi aduce întreaga contribuţie atât în cadrul serviciului, cât şi în afara lui“, Cozma, botezat de securişti „Paul“, primise misiunea clară să-i supravegheze tocmai pe ortacii care-l priveau, în anii ce-au urmat, ca pe un zeu, dar şi să informeze Securitatea asupra problemelor de natură economică pe care le sesiza în minele în care lucra. Dosarul lui Miron Cozma, „Paul“ al Securităţii, este păstrat, în două volume, în arhivele CNSAS. Aşa cum reiese din acest dosar, Cozma a semnat angajamentul de bunăvoie, ba chiar, înainte de acest moment, intrase deja, de ceva timp, în legătură cu ofiţerul care avea să-l recruteze, căruia îi oferea, „din proprie iniţiativă“, informaţii, semnate cu „Paul – candidat la recrutare“.