Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Monitorizarea agresorilor aflați în arest la domiciliu prin brățări electronice aprobată de Parlament

    PUBLICAT ÎN

    Legea care prevede că agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS intră în vigoare vineri, iar astfel se aplică unele modificări ale Codului Penal, Codului de Procedură Penală. Sistemul informatic de monitorizare electronică (SIME) va deveni operaţional cel mai târziu la 1 martie anul viitor.

    Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, prin intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, devin aplicabile unele modificări ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi ale altor acte normative.

    Astfel, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau a condiţiilor de deplasare va constitui infracţiunea de evadare, urmând a se aplica regulile privind concursul de infracţiuni.

    În cadrul programului de supraveghere, se va stabili ca, cel puţin o dată la 7 zile calendaristice, persoana aflată sub control judiciar să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supraveghereDe asemenea, darea în urmărire se va dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de inspectoratul de poliţie judeţean.

    Pentru verificarea situaţiei, organul de supraveghere are acces, în condiţiile legii, la documente, imagini, înregistrări audio-video sau orice înscrisuri necesare, deţinute de autorităţile sau instituţiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.

    „La nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri pentru instruirea personalului cu privire la aceste modificări legislative, precum şi pentru informarea despre noile obligaţii legale a persoanelor faţă de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, au arătat reprezentanţii MAI.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Agresiune la adresa unui jurnalist, martor într-un proces împotriva interlopului Pavel Tisaru

    În această seară, Andrei Lăcătuș, finul interlopului Pavel Tisaru, a intrat cu intenție pe...

    ULTIMA ORĂ: SOLDAȚII NORD-COREENI AU AJUNS LA GRANIȚA UCRAINEI

    Situația din Ucraina se complică pe fondul rapoartelor recente care indică faptul că soldați...

    ACCIDENT GRAV PE AUTOSTRADA A1, APROAPE DE SIMERIA: CARAMBOL CU PATRU AUTOTURISME

    Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, un accident grav a...