Tragicul accident de circulație a avut loc în această seară, în zona Jieț-Petrila din Valea Jiului, iar tânărul aflat la volan nu a avut nici cea mai mică șansă de a scăpa cu viață. Potrivit șefului Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie, bărbatul de 30 de ani, din Petrila, aflat la volanul unui autoturism Opel nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a ibzit în plin un cal care se afla pe mijlocul drumului, iar autoturismul și-a continuat deplasarea încă o porțiune de drum și s-a oprit într-un stâlp.
Mort pe loc după ce a izbit un cal aflat pe șosea-VIDEO
Două echipe de prim ajutor au încercat să-i salveze viața șoferului, însă nu s-a mai putut face nimic explică comandamntul Detașamentului de Pompieri Petroșani, Adrian Avram. Martorii cred că șoferul ar fi avut o viteză extrem de mare, de peste 100 de kilometri la oră în condițiile în care calul a fost practic rupt în două și împrăștiat pe o distanță de circa 50 de metri.
Localnicii susțin că Primăria Petrila se face vinovată de faptul că nu a luat nici o măsură în a-i obliga pe proprietarii de animale să le supravegheze și oricând poate avea loc o tragedie asemănătoare.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și ar putea fi cercetat penal și proprietarul calului pentru că și-a lăsat animalul nesupravegheat pe un drum deschis circulației rutiere. Ironia sorții face ca bărbatul decedat în accident să fi fost cercetat penal de polițiști pentru infracțiuni la regimul circulației.