Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Moţiunea de cenzură a fost publicată în Monitorul Oficial

    PUBLICAT ÎN

    Textul moţiunii de cenzură a fost publicat, miercuri după-amiază, în Monitorul Oficial, moment din care cabinetul condus de Sorin Grindeanu are atribuţii limitate până la învestirea unui nou guvern, potrivit news.ro.
    Textul moţiunii de cenzură ”România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”, adoptată miercuri de către Parlament, a fost trimis la Monitorul Oficial, sub semnătura preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, care a publicat-o.

    Situaţia actuală a guvernului Grindeanu este descrisă în articolul 110 din Constituţie care prevede că ”Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate (…) Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.”Moţiunea de cenzură a fost adoptată, miercuri, de Parlament cu 241 voturi ”pentru” şi 10 voturi ”împotrivă”, astfel că guvernul Grindeanu a fost demis. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, erau necesare 233 de voturi favorabile.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ești de aici? Gest amenințător cu un cuțit la intrarea unui supermarket din Timișoara!

    Un tânăr de 18 ani a fost abordat de un individ care și-a plimbat...

    Judecătoare din Ilfov sună la 112 după ce ar fi fost bătută de soțul polițist. IPJ a deschis o anchetă internă

    Un caz șocant a zguduit sistemul de ordine publică și justiție din Ilfov. O...

    Cazul Câmpean Andrei, pretins ziarist de la Newsvj, dezbătut 10 minute în Consiliul Local Petroșani! 

    În ședința Consiliului Local Petroșani, aleșii locali au discutat timp de peste zece minute...