Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Natalia – Elena Intotero: Interesul pentru învățământul dual, în creștere în județul Hunedoara

    PUBLICAT ÎN

    Ministerul Educației are în derulare mai multe programe privind încurajarea accesului la educație, dar și pentru reducerea abandonului.
    Potrivit răspunsului primit în urma unei interpelări, în România, părăsirea timpurie a școlii predomină mai ales în rândul celor aflați în situații de risc, respectiv tinerii din comunități rurale, familii cu venituri modeste, romii și alte minorități. Pentru aceste grupuri vulnerabile, Guvernul a aprobat "Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii", document ce conține măsuri care trebuie implementate până în 2020.
    Alte politici care vin în sprijinul incluziunii sociale sunt: alocarea de locuri speciale pentru copiii romi în licee și universități; extinderea modalității de acordare a drepturilor
    copiilor cu cerințe speciale; îmbunătățirea participării, calității și eficienței învățământului terțiar.
    Un al proiect derulat de Ministerul Educației este ROSE, un proiect în valoare de 200 de milioane de euro, ce se va implementa până în 2022 și care se va adresa liceelor cu performanță scăzută, dar și facultăților, în sprijinirea reducerii abandonului școlar.
    De asemenea, a fost aprobată "Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual", fiind reglementat învățământul profesional de tip dual, organizat la inițiativa operatorilor economici, elevii beneficiind de sprijin financiar din partea acestora.
    De altfel, în județul Hunedoara, s-au făcut pași în aceasta direcție – în sprijinul învățământului dual. Dacă în anul școlar precedent au existat nu mai puțin de 98 agenți economici care au solicitat 25 de clase a câte 671 locuri, pentru acest an școlar, în jur de 120 agenți economici au solicitat 26 clase de învățământ profesional cu 728 locuri și 3 clase de învățământ profesional dual cu 84 de locuri.
    Este foarte important ca elevii noștri să aibă parte de îndrumare de calitate și, la finalizarea cursurilor, de un loc de muncă stabil și bine plătit.
    Natalia – Elena Intotero,
    Deputat PSD de Hunedoara

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei

    Cursul de schimb reprezintă o variabilă esențială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea...

    DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA

    Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...