Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Natalia Intotero: Întâlnire cu Comisia pentru educație, cultură și sport din Knesset

    PUBLICAT ÎN

    „Am avut un dialog consistent cu doamna președinte Sharren Haskal și ceilalți membri ai comisiei omoloage din Parlamentul Statului Israel, cărora le mulțumesc pentru schimburile excelente.
    Cu intenția de a înțelege cât mai bine ce putem învăța unii de la alții, am abordat subiecte diverse:
     Legislația în domeniul educației, atât la nivelul învățământului preuniversitar cât și cel superior;
     Cadrul de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES);
     Politicile privind comunitățile din afara granițelor țării (Israelul are printre cele mai bune politici în acest sens, prin Agenția Evreiască, care funcționează încă din 1929. Am vorbit despre finanțare, politici de păstrare a identității în străinătate și despre integrare la întoarcere.
    Un punct important din discuție a fost includerea modulului privind Educația Holocaustului în școlile românești începând cu anul școlar 2023-2024, pentru care omologii noștri ne-au mulțumit și ne-au adresat felicitări.

    . În final, am invitat Comisia pentru educație, cultură și sport din Israel să viziteze România și să continuăm discuțiile la nivel aprofundat.” a declarat Natalia Intotero.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a primit delegația Republicii Turcia în contextul pregătirii Sezonului Cultural România–Turcia 2028

    Doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, a primit astăzi, 14 aprilie 2025, delegația condusă de...

    Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind creșterea primei de sechestrare forestieră

    Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și...