Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Natalia Intotero: Mai multe fonduri pentru programul ”Bani de liceu”

    PUBLICAT ÎN

    Pentru noul an școlar 2018 -2019, sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu” a fost majorat la 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar, cât era în prezent. Proiectul a fost aprobat în ședința Executivului din 5 septembrie.
    De asemenea, a fost majorată și valoarea plafonului maxim de acordare a bursei de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie.Această măsură a fost luată dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, respectiv salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar.
    Indexarea cuantumului plafonului la acest nivel va asigura accesul în programul „Bani de liceu” pentru un număr mai mare de potenţiali beneficiari.
    De altfel, Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte depunerea unei cereri de finanţare, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, prin care se are în vedere solicitarea de rambursare a sumelor cheltuite de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015 – 2018, prin acordarea sprijinului financiar ‘Bani de liceu'”.
    Programul „Bani de liceu” are scopul de a acorda un sprijin financiar elevilor din licee şi şcoli de artă şi meserii.
    Deputat Natalia- Elena Intotero
    Ministrul Românilor de Pretutindeni

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Guvernul a aprobat HG-ul care prevede lansarea unui nou program Rabla Auto pentru persoane fizice

    La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în ședința de...

    Natalia Intotero : Programul 35 – Motorul relansării economice a României

    3% Creștere Economică în 3 ani, 5% în 5 ani – investiții, locuri de...

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și...