De miercuri dimineaţă, de la ora 09:00, până vineri la ora 06:00, ANM a instituit alertă cod portocaliu de ninsori abundente şi local viscolite în zona montană. Iniţial vor fi afectate zonele montane din vest şi sud-vest, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, iar fenomentele meteo extreme se vor muta apoi în est, cuprinzând Carpaţii Orientali şi de Curbură.
Judeţele care se vor afla sub incidenţa codului portocaliu sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Suceava. Majoritatea celorlalte zone ale ţării, inclusiv Capitala, se vor afla sub avertizare Cod Galben de precipitaţii.
„Temperaturile în această perioadă, în medie, vor fi cuprinse 3 şi 12 grade, când ar trebui să avem între 14 şi 21 de grade Celsius. Noaptea de vineri spre sâmbătă va fi cea mai rece, cu temperaturi negative în jumătatea de nord a ţării, dar şi în sud, cu valori în depresiuni care vor scădea până la -8 grade Celsius, dacă nu chiar şi mai puţin. Acest ciclon s-a generat în Europa Centrală, a coborât spre Mediterană, iar în următoarele zile va traversa balcanii şi va ajunge în bazinul Mării Negre. În plus, o masă de aer foarte rece, de origine arctică, a ajuns peste partea central-nordică a continentului şi va fi trasă în următoarele zile de acest ciclon spre sud-estul continentului”, a mai precizat meteorologul ANM.
Administraţia Naţională de Meteorologie mai precizează că vremea se va îndrepta din weekend, iar de săptămâna viitoare temperaturile vor fi în creştere.