Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a descoperit prezenţa Escherichia Coli (E-Coli) verotoxigenă la patru probe prelevate din carne şi produse lactate din judeţele Giurgiu, Timiş, Vaslui şi Iaşi.
În perioada 05 – 16 septembrie 2016, în cadrul Planului Naţional de Control al alimentelor, ANSVSA a prelevat şi analizat 115 probe de carne (carcase, carne tocată, pastă de mici, cârnaţi) şi lapte şi produse din lapte (telemea, caşcaval, smântână, caş proaspăt, iaurt).
Probele au fost recoltate din abatoare, magazine alimentare, carmangerii, supermarketuri şi dozatoare de lapte. Echipele de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, desemnate şi instruite pentru a desfăşura acţiunile din cadrul acestui Plan, au prelevat probe din 27 de judeţe, inclusiv Bucureşti.