Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Noi contracte de finanțare prin PNRR pentru Orașul Petrila

    PUBLICAT ÎN

    În cursul zilei de ieri, la București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) primarul orașului Petrila, domnul Vasile Jurca, a semnat un număr de patru noi contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), contracte care au o valoare totală de 3.835.000 lei.

    ”Pe Componenta 5 – Valul Renovării, pentru proiectul ”Eficientizare energetică a clădirilor din orașul Petrila, Etapa X”, contractul de finanțare obținut are o valoare de 2.769.000 lei. Acesta presupune eficientizarea termică a Blocului nr. 1 din strada Alexandru Sahia. Este primul bloc dintr-o serie de 30 de blocuri pentru care avem depuse proiecte de finanțare. Urmează atribuirea proiectării și, la începutul anului viitor, scoaterea la licitație pentru executarea lucrărilor”, a declarat Vasile Jurca.

    De asemenea, pe Componenta 10 – Fondul social, primarul Vasile Jurca a semnat contractele de finanțare pentru alte trei proiecte:

    – ”Elaborarea în format Geographic Information System (GIS) a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană a orașului Petrila”, cu o valoare de 305.000 lei.

    – ”Elaborarea studiilor de fundamentare care stau la baza actualizării Planului Urbanistic General (PUG) al orașului Petrila”, cu o valoare de 305.000 lei.

    – ”Planul urbanistic zonal (PUZ) pentru obiectivul de investiții construire Parc UNEX și reabilitare zone verzi din zonele 8 Martie, Alexandru Sahia, G. Enescu și Muncii”, cu o valoare de 457.000 lei.

    ”Pe Componenta 10 – Fondul social, în zona lacului cunoscut sub denumirea ”UNEX” se va creea un parc de agrement, prin amenajarea unei zone de skatepark. Propriu-zis va fi un loc creat special pentru skateboarding, o activitate tot mai preferată de tineri. Elementele skatepark – ului vor fi gândite astfel încât să fie atractive pentru orice rider și să-l determine să găsească linii creative. De asemenea s-a avut în vedere amenajarea unui ponton lac, susținerea malurilor, realizarea unui ponton de lemn pentru ambarcațiuni ușoare, sistem de iluminat architectural și camere de supraveghere. Amenajarea zonei de picnic, va cuprinde pe langa obiectele specifice acestor zone adică: foișoare, pergole, loc special amenajat pentru grătar, facilități acces, realizarea unui anfiteatru în aer liber pentru proiecții video, spectacole, etc. În ceea ce privește reabilitarea zonelor verzi, ne-am propus să amenajăm 4 locuri de joaca pentru copii pentru două categorii de vârstă, cu spațiu fitnes, pistă biciclete, panouri de cățărare, amenajarea a 2 terenuri de minifotbal”, a concluzionat Vasile Jurca.

     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    VIDEO | AMENINȚĂRI CU MOARTEA ȘI UN OBIECT TĂIETOR-ÎNȚEPĂTOR, ÎN RĂZVANI. UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A FOST REȚINUT

    Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a transmis precizări referitoare la imaginile filmate în satul...

    VIDEO | BĂTAIE CU BÂTE, SUB PRIVIRILE COPIILOR, PE STADIONUL DIN VALEA ARGOVEI. NOUĂ BĂRBAȚI AU FOST REȚINUȚI

    Scene de o violență extremă s-au desfășurat pe stadionul din Valea Argovei, județul Călărași,...

    GRINDEANU EXCLUDE O ALIANȚĂ PSD–AUR, DAR NU REFUZĂ VOTURILE PARLAMENTARILOR AUR PENTRU ÎNVESTIREA GUVERNULUI

    Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că poziția social-democraților față de...