Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare

    PUBLICAT ÎN

    De luni începe Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor ori cea a Deniilor, iar în această perioadă, creștinii respectă o mulțime tradiții și obiceiuri, țin post și merg la biserică.
    Tradiția spune că Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scot toate lucrurile afară, se aerisește casa pentru ca toate relele de peste iarnă să iasă, se văruiește și se spală totul. „Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”, potrivit Avantaje.ro.

    Marțea Seacă este dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, iar credincioșii sunt îndemnați la priveghere.
    Miercuri, în cea de-a treia zi a Săptămânii Patimilor, există obiceiul ca miercuri seara, când soarele asfințește, copiii să meargă cu colindul. La sfârșit, ei primesc ouă pentru a le înroși.
    În Joia Mare, este rânduită Denia celor 12 Evanghelii. Tradiția spune că în Joia Mare se înroșesc ouăle și se ține post cu mâncare uscată.
    Vinerea Mare, care se mai numește și Vinerea Neagră, este cea mai tristă dintre tristele zile ale pătimirii Domnului. Superstițiile spun că cei care se întorc de la Biserică aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa ținând în mână lumânarea aprinsă. În Vinerea Mare, se ține post negru.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Cum încearcă fostul sindicalist penal Adrian Ștefan Jurcă să-și ”albească” trecutul de infractor

    Protestul lui Adrian Jurca împotriva majorării impozitelor  a fost încă o încercare de a...

    Natalia Elena Intotero solicită clarificări guvernamentale cu privire la viitorul minelor Lonea și Lupeni

    Deputatul PSD Natalia Elena Intotero a adresat, în cursul lunii ianuarie 2026, o interpelare...

    Județul Hunedoara sub atenționări meteorologice de ger și viscol

    Județul Hunedoara se află sub incidența unor atenționări meteorologice cod galben emise de Administrația...