Spectacol la Forumul European al Sportului de la București, unde luni și marți s-au discutat teme importante privind viitorul sportului în Uniunea Europeană.
Oficialii UE aflați în România și vedete ale sportului românesc și mondial s-au întrecut într-o competiție inedită de tenis de masă organizată de federația autohtonă de specialitate, în parteneriat cu Fundația ITTF.
Mihai Covaliu și Narcisa Lecușanu au făcut show. Primul a fost gazdă și adversar pentru superstarul mondial Serghei Bubka (ucraineanul este membru CIO și deținător a 35 de recorduri mondiale la săritura cu prăjina). Cu toții și-au etalat îndemânarea la tenis de masă, sport în care țara noastră excelează pe plan european. Atmosfera a fost animată de campionii români la tenis de masă, care au avut rol de arbitri și de copii de mingi.
Cristinel Romanescu: „Putem sparge zidul chinezesc!”
Oficialii Uniunii Europene s-au dezbrăcat de prejudecăți, la evenimentul organizat de Federația Română de Tenis de Masă la Hotelul Marriott. Finala s-a jucat la Parlament, în timpul dineului oficial. Câștigătorii au fost premiați de Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, cu palete având autografele campioanelor mondiale de junioare Adina Diaconu (campioană europeană de tineret 2019) și Andreea Dragoman (bronz la JOT 2018).
Cristinel Romanescu, președintele FR Tenis de Masă și vice al Uniunii Europene, spune că organizarea tabloului de concurs n-a fost floare la ureche: ”Au venit nu pentru o competiție în sine, ci au venit să se distreze. Sunt convins că tuturor le-a plăcut, că s-au distrat. Glumeam cu Mihai (n.r. – Covaliu) și cu Serghei Bubka, că s-ar putea să-I legitimăm în echipa națională. Săptămâna viitoare urmează să mergem la Campionatul Mondial de la Budapesta. Muncim din greu ca să spargem <<zidul chinezesc>> și sunt optimist că vom reuși în curând”.
Covaliu visează o medalie olimpică la tenis de masă
Fostul campion olimpic Mihai Covaliu, președintele COSR, a fost plăcut surprins de numărul sporit al participanților: ”Înseamnă că oamenii sunt interesați de sport în Uniunea Europeană. Tenisul de masă este o disciplină dragă mie, pe care am practicat-o din copilărie, era activitate complementară la scrimă, beneficiind de aceleași reflexe, mobilitate. Dacă nu în 2020, în 2024 sigur vom avea o medalie olimpică la tenis de masă”.
Șeful tenisului de masă european crede în România
Ronald Kramer, președintele Uniunii Europene de tenis de masă (ETTU), a supervizat concursul de la București. Oficialul mizează că, la tenis de masa, România va sparge ”zidul chinezesc” în anii următori, iar Europa va lupta de la egal la egal cu asiaticii. ”În Europa, tenisul de masă este jucat de milioane de oameni. Felicit federația română pentru popularizarea acestui sport. Toți joacă tenis de masă, este relaxant și nu este un sport scump. Oricine o poate face. Chinezii domină lupta pentru medalii, dar europenii vin tare din urmă, iar România joacă un rol important, în special la fete. Să vedem ce se va întâmpla la Olimpiada de la Paris 2024. Este un drum lung, nu va fi ușor, dar România investește mult. Rezultate uimitoare vor fi și la seniori, nu doar la copii, junior și la cadeți.”, a precizat Kramer.