Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Parteneriatul de înfrățire dintre municipiul Petroșani și orașul Ponte nelle Alpi din Italia a ajuns la ceas aniversar

    PUBLICAT ÎN

    Înfrăţirea dintre cele două localităţi s-a realizat în noiembrie 2003, la Ponte nelle Alpi.
    De la italienii din Ponte nelle Alpi, Petroşaniul are un modern centru pentru copiii cu Sindromul Down şi nu numai. În anul 2002, a luat fiinţă, la Petroşani, Asociaţia Comitato Pollicino – un surâs pentru copiii din România, al cărei obiectiv principal, încă de la început, a fost construirea unui edificiu care să găzduiască copiii cu probleme speciale. În august 2005 se încep lucrările la Casa Pollicino, iar peste doi ani au demarat şi lucrările de instalaţii şi finisaje care au fost efectuate în special prin contribuţia grupurilor de voluntari din zona Belluno.  De la italienii din Ponte nelle Alpi, Petroşaniul are un modern centru pentru copiii cu Sindromul Down şi nu numai. În anul 2002, ia fiinţă, la Petroşani, Asociaţia Comitato Pollicino – un surâs pentru copiii din România, al cărei obiectiv principal, încă de la început, a fost construirea unui edificiu care să găzduiască copiii cu probleme speciale. În august 2005 se încep lucrările la Casa Pollicino, iar peste doi ani au demarat şi lucrările de instalaţii şi finisaje care au fost efectuate în special prin contribuţia grupurilor de voluntari din zona Belluno. ineri, oaspeți din localitatea înfrățită au fost la Petroșani.
    ”15 ani s-au scurs de la momentul în care am semnat protocolul de înfrățire cu localitatea Ponte nelle Alpi din Italia. Cea mai importantă componentă a parteneriatului o reprezintă partea socială. Anul acesta, s-au împlinit și 10 ani de la înființarea Casei Pollicino din Petroșani de către cei din regiunea italiană, ocazie cu care domnul viceprimar din localitatea Ponte nelle Alpi, Enrico de Bona, ne-a onorat cu prezența. Casa Pollicino reprezintă o rază de speranţă atât pentru copiii cu probleme speciale cât şi pentru părinţii acestora”, a declarat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    De ce a renunțat Vetuța Stănescu la electoratul PNL din Valea Jiului?

    După alegerile din vară nu s-a mai auzit nimic despre o reconstrucție a organizațiilor...

    Ați văzut-o? 

    La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției...

    CERCETĂRI EFECTUATE DE POLIȚIȘTI PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ ÎN COMUNA BARU

    Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat de 44 de ani din...