Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Percheziţii de amploare la sediile CFR Marfă. Șefii companiei, ridicați de mascați

    PUBLICAT ÎN

    Operațiune de proporții a DIICOT Timișoara în această dimineață după ce polițiștii de la ”Crimă Organizată” împreună cu cei de la DGA au descins, în paralel, la 60 de locații din Timișoara și București, scrie pressalert.ro.
    Perchezițiile vizează o grupare suspectată de faptul că a prejudiciat bugetul de stat cu milioane de euro după vânzarea a mii de vagoane vechi a CFR Marfă. Investigațiile au scos la iveală faptul că, în ultimii ani, divizia CFR Marfă Timișoara a vândut vagoanele fabricate din oțel la preț de fier vechi, cumpărătoare fiind aceleași societăți comerciale.
    În această dimineață, anchetatorii au descins la sediul central al CFR Marfă din București, la sediul din Timișoara, la firmele beneficiare ale contractelor, dar și la locuințele celor 30 de suspecți care urmează să fie aduși la audieri. Printre cei vizați de anchetă se află șefii companiei naționale CFR Marfă, dar și cei ai centrului zonal de la Timișoara.
    Anchetatorii însoțiți de trupele speciale ale Jandarmeriei au descins la sediul de lângă Gara de Nord din Timișoara, la ultimul etaj al clădirii fiind și locuințele de serviciu unde stau unii dintre suspecți. Vom reveni cu amănunte.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei

    Cursul de schimb reprezintă o variabilă esențială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea...

    DANIEL FEȚANU ESTE NOUL INSPECTOR-ȘEF AL IPJ HUNEDOARA

    Comisarul Daniel Fețanu este, începând din 17 iunie 2025, noul inspector-șef al Inspectoratului de...