Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR

    PUBLICAT ÎN

    În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu față de 29 de persoane, cea a controlului judiciar față de 123 de persoane, iar față de o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

    Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
     
    În perioada 6 – 12 iulie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 153 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
     
    Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 29 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 123 de persoane aflate sub control judiciar și față de o persoană aflată sub control judiciar pe cauțiune.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PSD HUNEDOARA: COMUNICAT DE PRESĂ – EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

    Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă...

    ÎNALTA CURTE DĂ ÎN JUDECATĂ GUVERNUL: EXECUTIVUL CONDUS DE BOLOJAN, ACUZAT CĂ NU PLĂTEȘTE DREPTURI SALARIALE DECIZATE DE INSTANȚĂ

    Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis o acțiune în instanță împotriva Guvernului...

    DEZBATERE PUBLICĂ LA VULCAN PRIVIND JOCURILE DE NOROC: AUTORITĂȚILE PROPUN REGLEMENTARE ȘI POSIBILĂ INTERZICERE

    Primăria Municipiului Vulcan organizează o consultare publică privind două proiecte de hotărâre care vizează...