În cele zece luni ale acestui an, echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au participat la peste 23.000 de intervenţii pentru limitarea şi stingerea incendiilor, iar datele statistice reliefează o creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe incendii au fost înregistrate în zona de sud est a țării şi chiar daca ISU Hunedoara a avut o serie de intervenții de amploare, județul nostru nu intră în „topul” județelor unde s-au înregistrat cele mai multe dezastre cauzate de foc.
Cele 23.404 incendii (în medie 77 pe zi)înregistrate la nivel naţional s-au manifestat în procent majoritar la vegetaţie uscată (44%), locuinţe (22%) şi anexe gospodăreşti (8 %), cele mai multe dintre acestea fiind produse în zona Bucureşti-Ilfov şi în judeţele Teleorman, Constanţa, Dolj, Olt şi Iaşi.
Pe timpul intervenţiilor la acest tip de risc, au fost salvate 2.625 de persoane şi au fost protejate bunuri în valoare de peste 2,18 miliarde lei.
În perioada de referinţă, în urma producerii acestor incendii, 205 persoane (197 adulţi şi 8 copii) au decedat, iar alte 496 (463 adulţi şi 33 copii) au fost rănite. Cele mai multe decese (141) s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 56 de ani, având drept principale cauze sistemele de încălzire, instalaţii, echipamente sau aparate electrice defecte sau improvizate, mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate pe timpul funcţionării, coşuri sau burlane de fum defecte ori necurăţate. Numărul cel mai mare de răniţi (205) provine din rândul persoanelor a căror vârstă este cuprinsă între 26 și 55 de ani, îndeosebi ca urmare a faptului că aceștia au încearcat să intervină pentru stingerea incendiului.
De asemenea, procesarea datelor statistice evidenţiază faptul că, zilnic, 16 locuinţe sunt afectate de incendii, însumând un total de peste 5.000 la care a fost necesară intervenţia forţelor specializate din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă pentru gestionarea acestui tip de risc, în creştere cu 2% faţă de perioada similară a anului precedent.
În ceea ce priveşte repartiţia incendiilor la locuinţe din punct de vedere administrativ, cele mai multe dintre acestea s-au înregistrat în zona Bucureşti-Ilfov, urmată fiind de judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ şi Bacău. Din totalul acestora, 30% au fost provocate, în principal, de exploatarea coşurilor de fum defecte sau necurăţate, 23% de utilizarea instalaţiilor electrice defecte sau improvizate, iar 14% au fost cauzate de mijloacele de încălzire defecte sau improvizate.
Totodată, statistica aferentă primelor zece luni ale acestui an relevă faptul că cele mai multe intervenţii la incendiile la locuinţe s-au produs în mediul rural, numărul acestora înregistrând o creştere cu 5%, în timp ce în mediul urban se constată o reducere a acestui număr cu 2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.