Totul a plecat de la o ”petiție” semnată de mai mulți locuitori din cartierul Dimitrov, dar care nu au nici în clin nici în mânecă cu zona în care își vând producătorii pepenii, adică șoseaua de centură a Petroșaniului. Aceștia vor ca producătorii să nu-și mai desfacă marfa în zona amenajată la marginea drumului pe motiv că-i deranjează zgomotul. Dacă solicitarea lor va fi luată în seamă de administrația publică locală, petroșănenii vor cumpăra pepeni doar de la supermarket sau de la câteva tarabe din piață. ”Un individ se folosește de funcția sa și amenință că face și drege dacă vor mai veni pepenari pe centura Petroșaniului. Că el are garaj deasupra și-l deranjează zgomotul când stă și-și admiră mașina. Sunt câțiva oameni care au semnat de teama lui sau din complezență, dar cererea sa este absurdă. Nu putem să ne punem stăpâni pe un teren aflat în domeniul public și să le interzicem locuitorilor Petroșaniului să mai cumpere produse de la țărani”, spun surse din administrația locală.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ACTUALITATE
Cum încearcă fostul sindicalist penal Adrian Ștefan Jurcă să-și ”albească” trecutul de infractor
Protestul lui Adrian Jurca împotriva majorării impozitelor a fost încă o încercare de a...
INFORMARE/PROMOVARE
Natalia Elena Intotero solicită clarificări guvernamentale cu privire la viitorul minelor Lonea și Lupeni
Deputatul PSD Natalia Elena Intotero a adresat, în cursul lunii ianuarie 2026, o interpelare...
METEO
Județul Hunedoara sub atenționări meteorologice de ger și viscol
Județul Hunedoara se află sub incidența unor atenționări meteorologice cod galben emise de Administrația...

