Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, în cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluţiei”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus citarea şi audierea a 5.834 de persoane în calitate de persoane vătămate/ părţi civile sau succesori ai acestora, fiind audiate până în prezent aproximativ 4.500 dintre acestea (circa 80% dintre persoanele citate).
„În perioada imediat următoare se vor dispune citarea şi audierea a încă aproximativ 1.050 de persoane vătămate/ părţi civile ori succesori ai acestora, urmând ca activitatea de audiere a tuturor acestor persoane (circa 6.890 în total) să se finalizeze în jurul datei de 30 noiembrie 2018”, se precizează în comunicat.
PÎCCJ arată că pentru audierile din această cauză, prin ordonanţă, s-a dispus delegarea procurorilor militari de la unităţile de parchet din subordine şi a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Totodată, Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un volum considerabil de documente relevante pentru clarificarea unor aspecte referitoare la evenimentele din decembrie 1989, care au fost studiate de procurorii militari timp de două luni, solicitându-se ataşarea unei părţi la dosar, după declasificarea prealabilă, menţionează sursa citată.
În acest dosar, fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.
De asemenea, sunt cercetaţi penal fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi vice prim-ministru, Teodor Brateş – fost redactor-şef adjunct al Redacţiei „Actualităţi” din TVR, generalul locotenent în rezervă Iosif Rus – fost comandant al Aviaţiei Militare şi membru al Consiliului Militar Superior, amiralul în rezervă Emil („Cico”) Dumitrescu.
Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul „Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. Procurorii susţin că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.