Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Plen comun pentru reexaminarea proiectului bugetului de stat pe anul în curs

    PUBLICAT ÎN

    Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca miercuri, începând cu ora 14,00, plenul reunit al Parlamentului să reexamineze proiectul bugetului de stat pe anul în curs, ca urmare a cererii preşedintelui Iohannis.
    Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a stabilit ca miercuri, începând cu ora 10,00, Comisiile reunite de buget-finanţe să reanalizeze proiectul pentru întocmirea unui raport, care va fi supus votului plenului reunit.
    Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea bugetului de stat pe anul 2019, evidenţiind că alocarea resurselor bugetare este „fundamentată pe o prognoză nerealistă”, afectează funcţionarea unor instituţii publice cu rol esenţial, dar şi dezvoltarea comunităţilor locale şi realizarea unor investiţii strategice.
    Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că bugetul a fost elaborat „foarte bine” şi nu poate fi modificat din cauza „mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României”.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Guvernul a aprobat HG-ul care prevede lansarea unui nou program Rabla Auto pentru persoane fizice

    La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în ședința de...

    Natalia Intotero : Programul 35 – Motorul relansării economice a României

    3% Creștere Economică în 3 ani, 5% în 5 ani – investiții, locuri de...

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și...